cea care umblă printre leagăne
nu mai cântă
pruncii nu mai adorm decât târziu
în diminețile în care filele se termină

cărțile se închid iar umbrele
dansează pe ziduri ca atunci când
nu mai vrei să fii decât
povestea pe care ai citit-o
și un el și un ea într-un leagăn aninat
de ramura cea mai solidă a copacului
de la frontiera vieții cu moartea
ca un prunc legănat
de legendele prezentului atât cât există
atât cât poate răbda întunericul
până la aprinderea unei candele fantomă
sau a unei lumânări păstrată în pumnii
celor care mai cred încă
într-o înviere

orbi surzi muți ei
ascultă văd rostesc șoptit
din filele cărții pe care tu ai închis-o demult
lăsând urma unei priviri pe coperta întâi
și un pas tremurat pe ultima în care
câteva rânduri anunță
trecerea luminii prin gara săracului
a unei încercări

25 noiembrie 2016