Abia albit, biet beduin banal,
crâncen cosești desișu-n drumul drept;
exilu-ți este foșnetul formal,
gândul gonind. Hoinar haios, horești.
Inertele idei încep înalt,
jertfesc junețea-n kitschizări kaki.
Lumina lămpii moare mântuind
nopțile noastre-n orizontul orb.
Parașutate rime-n răsărit
salvează simplu șoaptele-n șuvoi.
Tulburătoare taine țintuiesc
urgia unui vis viscolitor.
Walter Wilson xerografiază -
yesman yankeu zgâindu-se zurliu.
Yala yankee-i xenofilă-n x.
Walter Wilson vede viitorul,
țandură țintită-n tabla tare;
șarpele șăgalnic suie-n somnul
rătăcit rapid pe piatra ploii.
Oiștea orei oarbe norul nopții
mângâie moale, luminează lent.
Kefir-kumis, kava, jumări, jeleu!
Îndată-ncepi: „Iaurtu-i indicat.
Haplea halește ghiudenul gustos,
fasole fiartă, eclere, edam.
Dorești, domniță, castane coapte?
Blinii, bezele? Acuma aduc!”