Iert micile-ți păcate când absența
Mea se-ntâlnește cu-anii tăi cei sprinteni,
Căci fără seamăn crește frumusețea,
Când trena-i o ispită pretutindeni.
Ești nobil și frumos; pentru plăcere
O țintă ești a celor ce-ți trec pragul;
Și ce bărbat când o femeie-l cere
Nu își preda fără de lupta steagul?
Vai mie! De ai fi în locul meu
Nu ai mustra junețea ta fierbinte,
Ce-ți dă prilej de răzvrătiri mereu
Și-ți cere să rupi două jurăminte?...
Al tău și-al ei, cândva făcute mie,
De dragul tău pierdute-s pe vecie…

Sonnet XLI by William Shakespeare

Those pretty wrongs that liberty commits,
When I am sometime absent from thy heart,
Thy beauty, and thy years full well befits,
For still temptation follows where thou art.
Gentle thou art, and therefore to be won,
Beauteous thou art, therefore to be assailed;
And when a woman woos, what woman's son
Will sourly leave her till he have prevailed?
Ay me! but yet thou mightst my seat forbear,
And chide thy beauty and thy straying youth,
Who lead thee in their riot even there
Where thou art forced to break a twofold truth:
Hers by thy beauty tempting her to thee,
Thine by thy beauty being false to me.