Din Paradis trimisă ai fost pe-acest pământ,
De Creatorul lumii, chiar de sub Tronu-I sfânt !
Și-ai luat atunci cu tine simțiri înălțătoare,
Fiori de fericire, plăceri amețitoare,
Fecundele dorințe și geniu, și orbire,
Și lacrimi și durere, și viață, și pieire...
Cu mrjele-ți vrăjite, ne prinzi în dulcea-ți plasă;
Ca peștii-n ea ne zbatem, niciunul să nu iasă,
Dar, ca-ntr-o apă rece, chiar de ne strângi, răbdăm..
Ne place-a ta strivire și greu e s-o lăsăm.
În ochii-ți de zeiță văd răsărit și-apus;
Un fagur ți-e sărutul - și-un rai e-al tău surâs...
Vremelnicia clipei un secol ni se pare;
Nopți lungi de-mbrățișare par clipe zburătoare.
Pe unii cu prisosuri îi fericești pe loc,
ÃŽn timp ce calci cadavrul celor ce n-au noroc...
Și, totuși, mulți te cheamă să-i mângâi doar o dată,
Iar tu le dai speranță și-apoi le-o faci uitată...
Poeții toți te cântă în ode și-n pastele,
Scriind că-n cer ai forțe să miști Soare și stele.
De-aceea jos, pe Terra, ființa ne-o arzi vie
Iar inimile noastre le ai ca jucărie...
Tu faci minuni pe care e greu a le-nțelege:
Bogatul, fără tine, devine fără lege,
Devine rău și zice că-i un sărac ciudat,
Pe când săracul simte că-i vesel și bogat !
O, tu Iubire-Mamă, mireasmă-mbătătoare,
Divină și lascivă, catifelată floare,
Mărire ție, Zână, pe mapamond regină -
Pe unde calci, naști ritmuri și cânt de violină !
Adâncă plecăciune, Zeiță cu sfânt nume,
Căci datorită ție există-ntreaga lume !