eu sunt acea realitate de departe
așa de departe încât nu (mai) știi sigur
dacă exist sau nu

câteodată

mă simți atât de aproape mult prea aproape
altfel de unde toată înghesuiala aia frumoasă?!
nu ai de ales
te lepezi de tine
te umpli cu mine
ai surâsul meu
gesturile pe de-a-ntregul feminine
felul meu de a fi nerăbdătoare
de a spune „nu” de a ceda... de a ceda...
ești sigur că nu nu mă deranjează... continui substituțiile

alteori
(cel mai adesea)

ți se pare absurd
să te trezești gândindu-te la o nălucă
distanța are un fel al ei de a te smuci de a da cu tine
desigur îți pierzi mințile și totuși ai vrea
să-mi pui o rochie
una concentrație 100% realitate
să-mi dai cel mai concret nume
să le arăți și celorlalți cât de ADEVÃRAT se pronunță acesta

atunci

te doare cel mai rău
rămâi
exilatul într-o imaginație neputincioasă cromatic
în lumea aceea de dinainte de cuvânt când
nici tăcerea nu era
extenuat îți propui de mâine să-ți găsești o ocupație serioasă
măcar vei încerca...