bolnav de timp, ci zac pe-a vieții targă
uitat de om, cu firea mai mult fiară;
dar de ar fi un univers să piară
un altul către locu-acel aleargă.

prin basme spuse în alcov, pe seară
e pruncul Somn, ce-nvață spre să meargă
din ochi vedenii sumbre să îți șteargă
din șoapta învelită-n albă ceară.

și toate fără rost în morb de vreme
când simți tăișul clipei după cap
din morți, chiar de ar fi, să tot te cheme.

lipsește-n noapte-al liniștei casap;
pierdut în erezii și anateme
mă mir în mine unde mai încap...