În muzeul pădurii cu odăjdii de toamnă
Suvenir, silabe de cuc,
pe unde potecile se învestmântă-n zale.
Spre balconul de fier cu sângerări ruginii peste suișul iederii de întuneric

ți-am spus: apari ca un arc de cer
țiganii din conac s-au îmbătat
și moșierul își descifrează strămoșii.
Plouă.
Mi-amintesc un burlan cu boabe de argint
cum îi cântă trupul.
Seara făcu drumurile de metal
și podurile sunau ca lemnul viorilor,
bufnitile vechi scapără întunericul din gheare
ce romantic au trecut pe cal,
printre stejarii columne de fum
către casa din grinzi cu perdelele albe.
Era cald și sofale adânci și pe masă cafea,
Tristan
Tzara, când ai ascultat întâmplarea,
pădurarul își flueră câinele
și cerbii cu botu-n lac beau stele;
dar eu am scris versurile aceste
în amintirea orelor de șah
din pădurea în care am cetit pe
Nietzsche.