în orașul miilor de pași
oasele noastre sunt scoici goale de trup, strălucind
sub pavajul peste care alunecă, peste care plutesc
nenumiți, neștiuți oameni
într-o dimineață oarecare

cafeaua turcească
și mâinile tale nerăbdătoare din care curg litere
aruncate, una câte una, în ibric

în orașul miilor de pași
așezați sistematic în drumul lor nenumit, neștiut
atât de siguri