în fiecare primăvară
trebuie să schimbăm felul de a respira
cu unul subacvatic
fără străzi câmpii
soarele plutește ca o meduză
aproape de țărmul oamenilor
se poate opri
într-un cer limpede
abia după un nou răsărit

suntem orice altceva
decât ceea ce pretindem
copacii devin simple alge
închipuite altare
unde
rugăm iubiri pe care
nu am apucat să le trăim

bănuim sticla o iluzie
la primul semnal de femeie sirenă
hotărâm să ne întindem în pământ
bancuri să treacă peste noi
așa cum timpul o face
fără niciun regret