din străfundul iubirii tale
de care mereu te luptai să mă convingi
a țâșnit primăvăratic
lăstarul vrajbei
abia de acum începem
să știm unul de altul
ca despre un unul și un altul și
ne tot ducem reciproc
în ispite

paradisul
se spune (abstract) că l-a pierdut
prima noastră intenție de cuplu
în seara aia, ții minte?
dar
de fapt
l-am dus la amanet
la schimb pe-o lunetă pentru pușcă
să ne putem ucide de la distanțe
fără sensul vinovăției
creat de privitul față în față

purgatoriul nostru (adulterin)
sau o bere cu prietenii
ne face de clienți antropologilor
și psihiatrilor
(pândiți de gropari frecându-și mâinile)
între timp
noi râdem, ne punem piedică
și firește, căzutul în cap distrează al naibii
ne ciupim până ne dă sângele
ne gâdilăm până leșinăm
crezând că astfel acel Unul din Altul va fi exorcizat
și se va întoarce invers
străfundul iubirii
ca o clepsidră sau arcă (imitație Noe) demult răsturnată

iadul deja l-am parcurs
clandestin
unul în celălalt
amândoi suntem niște gropari plictisiți
ne-am îngropat amanții, amantele și ne comportăm ca niște văduvi, uite
de asta pare un cimitir dormitorul nostru unde acum
tu citești Freud, visaseși o țeavă de tun intrată pe gaura cheii (Kafka ți-ar sta-n gât)
eu țin o revistă porno ascunsă în copertele unei reviste literare (deasupra patului avem icoane sfințite)
aștept să adormi să destup o sticlă de fetească
la care tu și bețivul ăla de doctor nu-mi dați voie

să ne fi luat în serios atunci, că nu suntem niciunul un altul
și să fi trăit doar într-o partidă de sex și gata
ar fi fost sublimul
tragediile, draga mea, ține minte, sunt
adevărata artă
viața asta de cuplu e doar o comedie
la care nu mai râde nici dracu - ori și el
s-o fi însurat...

insomnia mea, migrena ta, cărțile astea (proaste până la urmă)
ne astupă (adevărații gropari) eu plec, nu mai rezist
pe-afară se aud împușcături
(lunetele alea mutate în ecranele televizoarelor
display-uri de smartphon-uri) plec să mă sui în ultimul copac rămas
din pădurea edenică
să-i dau o bere amărâtului ăla de șarpe rămas burlac din pricina Evei (eu, ghiftuit de mere
îmi iau o votcă) tu stai aici, poate-ți vine în sfârșit și
tâmpitul ăla care se crede poet și te-a prostit cu laude false, bine?

știi, draga mea, chiar mi-ar plăcea să ne angajăm amândoi ca gropari
sunt așa de multe cărți iar cititul ne strică ochii și nu mai vedem bine
prin lunetele puștilor alea prin care (seara mai ales) privim buimaci paradisul
pe stânga, colț cu Via Dante
numărul 13