Ninge cu greutate într-o iarnă firească de parcă
viața din mine n-ar fi de ajunsă povară
iar tu,
albăstruie-amară,
ca și cum ai fi un fel de aer,
te încovoi pe trupul meu ca o șoaptă,
cu un vaier,
ca ziua de mâine pe care încă nu o bănuiesc
(dar după care bâjbâi cu frică),
ca o ne-faptă,
ca o tâlharcă.
…ninge cu greutate într-o iarnă firească de parcă…