1.

văzduhul are-n taina lui adâncă
picioare amputate-n zbor spre piscuri
și-n tină-s păsări albe, triste pliscuri,
mirare de a ta prezență încă.

odaia-i criptă, veșniciei riscuri,
omătul frunții liniști ți-l mănâncă
și te cobori cu piatră-n loc de stâncă
în mici și eternale obeliscuri.

în prețul pus pe fiece o zare
junghere de gândire mă străpung
și dorul mult e mut pe-a mea vânzare.

uitând exist, ce-n ochiul minții ung
la dreapta, drept hristos să-mi dea crezare
la untul crucii sale să ajung.


2. invers

la sânul tău de vise să ajung
din veșnicii eu ți-am cerut crezare
și poarta minții tale-n gânduri ung.

nu e nimic să fie de vânzare
prin ceața existenței, ce-o străpung
cu șișuri lungi și atârnând de zare.

mi-am dus murirea-n falnice-obeliscuri
iar pe a ta am lănțuit-o-n stâncă
sub viața care clipa ne-o mănâncă
uitând de indigestiilor riscuri.

ci viețuim în de mirare încă
iar păsări vin cu rămurele-n pliscuri
urcăm fiirii colosale piscuri
și ne-aruncăm în lacrimă adâncă...