când ții de un om ții și de necazurile lui
de cum vine acasă trist de cum își lasă geanta
hainele privirea cum își ține capul în palme
în timp ce povestește despre nereușite
și câte eforturi și câte zbateri și câte
feluri în care fericirea ne-ar putea recunoaște
ca pe niște oameni care se iubesc și din momentul acela
răul s-ar șterge de pe tabla magnetică lumea
n-ar mai fi o piedică între noi doi cei mai
îndrăgostiți de singurătate stăm față în față
povestim despre ce se întâmplă în jur
dar nimic despre noi implicați în iubirea asta
pe care nu știm cine a început-o