E o joacă de copil să fur emoții
și cu mâna la ochi să trăiești printre rânduri,
cineva te iubește în vis – poate chiar eu ți-am zis
despre dragostea apărută de nicăieri,
cine vrea să trăiască în pielea mea, să iubească durerea din sân
și golul din stomac, nu pune virgule nici spații nebuniei mele,
chiar dacă nu pot să strig te iubesc
te recunosc în palme când înfigi cuie și tot ce simt e bucurie,
alerg în cerc – sunt autistul perfect
descifrez greu ce nu poate fi atins,
fac dragoste cu imaginea mea din oglindă, cu femeia aceasta imperfectă
mângâi cearcănele și nopțile din părul ei le așez ca piese de domino,
degetele tale pe chipul obosit și buzele mi se deschid sărutând cerul
iarba, florile, lumina din jurul tău mi se desfac în poeme de dragoste
mă minți că nu simți – te mint că nu-mi ești și jocul acesta continuă,
primul ajunge la linia albă unde e prea târziu să te las să câștigi,
cerul cade în bolta sângerie a nopții – eu râd de umbrele îmbrățișate pe hârtie,
în seara asta se naște un poem, îl vom boteza după noi
deschide ochii negri ai singurătății și nimic nu va mai fi la fel.