într-o noapte în care Luna
mă ducea încă o dată târâș prin locuri
despre care începusem să înțeleg
că mă așteaptă să-mi închei peripluul
zadarnic dar fascinant
am zărit în atelierul meu șevaletul
cu ultima pânză neterminată
de pe care apa învolburată a Adriaticii
năvălise pe podea cu zgomot infernal
aducând mirosul sării și al algelor

la orizont vapoarele imaculate
scăldate în mii de luminițe
ca tot atâtea povești de dragoste
sau de trădare pe care le purtau
peste luciul apei
făceau ca silueta impecabilă a fetei de pe ponton
să pară sculptura unui mare maestru
lăsată acolo în calea stihiilor apei
poate pentru a suci mințile marinarilor

am întins mâinile mele uscate
ca două vreascuri în bătaia vântului
am strigat am îngenuncheat
dar fata părea să nu m-audă
deși o clipă a avut dorința de-a întoarce capul
necuprinsul mării o vrăjise într-atât
încât toate se estompaseră până la dispariție
în fața vuietului înspumat

te aud te pot simți cum pășești
ca o sălbăticiune uneori
în spațiul acesta ultim al meu
și-ți pot spune cu precizie
că dor
este iubirea pe care o lași în urmă