e momentul să vină gândurile
să ne dea drumul, în mijlocul zilei
se strecoară între noi un somn
nelalocul lui, aproape febril

persistă în privirea neîntoarsă senzația
că ar trebui să facem orice,
ne spunem fără cuvinte
că niciun timp nu-i ca prezentul

lucrurile ne fac semn că ar fi cazul
să ne luăm de mână
ca atunci când aflăm cine suntem,
cu hotărârea ce ne apropie neschimbați

pare să ne trezească un simț
al datoriei față de noi înșine,
cumva fără grabă, ca o încercare
de a nu chema ceva anume,
de a lăsa să vină totul

și simțim că după ce va trece momentul
vom reuși să trăim și în lumea poveștii,
dincolo de zvâcnirea brută

singurul gând care ne trece
e că ne vom privi în urmă
ca pe niște fotografii ce ne aduc aminte
și ne lasă să le vedem
cel puțin la fel de frumoase

singură, bucuria nerostită rămâne
să se ascundă undeva în fiecare,
ca o amintire ce poate nu se va mai întoarce,
dar are șansa să o facă

chiar acum, când e momentul
să lăsăm gândurile să ne poarte
ținuți din lung în coama lor,
presimțim mai mult decât ce va fi

ne întrezărim undeva departe,
atât de departe încât pare că nu ne vom lipsi,
ne simțim amintiți într-un viitor
aproape de necrezut

în mijlocul zilei în care se strecoară
un somn pe care nu-l vom lăsa să vină,
înțelegem într-un gând povestea
pe care am ales deja s-o trăim