era o noapte de august
una în care Dumnezeu pieptăna stelele
și cădea din pletele lor o pulbere fosforescentă
îmi amintesc că licuricii s-au oprit din joacă
și felinarele ardeau mai tare
noi ne-am privit uimiți și sufletele ni s-au transformat în bulgări de lumină
și s-au rostogolit prin pulberea aceea până au devenit atât de mari
încât puteam face din ei oameni bioluminescenți
iar când te-am plămădit, în prima zi de mai
erai atât de radiant încât
îmi amintesc că și stelele s-au oprit din joacă



(atunci am înțeles
de ce nu știu să se pieptene singure)