iar munții au de ceață-mprejmuire
în care dorm cu liniște, coloșii;
nu îi trezesc din ale lor cocoșii
în templul vieții zori de-s în suire.

de șoaptă-abia obrajii tăi sunt roșii
în dimineții miez de-alcătuire
pe când iubirii dăm păcătuire
și leapădă-adevărul mincinoșii.

cuvântul vine molcom în hârtie
și cu tăcere vorbele le strig,
în codru pasărea mirarea-mi știe.

și învelit cu slova-n zări mi-e frig
iar umbra printre arbori îmi adie
cu feerii în ramului cârlig.