sorbeam o ceașcă de tăcere-n munte
în pisc golaș, în colț având o floare;
singurătatea ei în mine doare
de nu-s, lăuntru, lucruri seci, mărunte.

se învelea cu ploi, pitind pudoare
tot dezvelindu-mi ochiul de sub frunte;
domniță, către tine-s căi cărunte
iar eu îs plin de tinereți murdare...

în căutări de leac de morb de ducă
așa vorbeam corolei nalt fiindă
iar ea privirea hulpav îmi apucă...

apoi cobor, din ochi îmi e pierindă;
și vii din lacrima ce-mi se usucă
crăiasă tu-n pârâului oglindă...