singurătăți tot vin pe-a minții glie,
tămâia e un act de indecență,
în liniștile tale-o excrescență
mustind de Om rodind melancolie.

în strigăt colosal de existență
s-a mistuit ca-n foc o bătălie
în ce era și ce o să mai fie
ducând un gând spre propria latență.

trăind în cercul strâmt al lumii n-am,
nu știu cărarea de nemuritor
din ieri clădind a lene viitor
pe sub iubirea fiartă-n fiere-n ram.

necurățenii de cuvânt nu spune
când soarele e treaz ori de apune...