Brațele tale
îmi scurmă în vene crispate de timp,
liane violet
se agață naiv
pe un portativ de salcâmi
săpând în mine crevașe
pe când tu visezi că mă cuprinzi
și mă așterni covor.

În fiecare Toamnă uiți
că suntem fluturi de-o zi,
îți ascult gemetele somnului gri
și mă rog,
să te trezești în diminețile mele,
împreună
să putem dizolva
păsările negre scrobite de noi
ori poate de soartă,
cine mai știe...

Cândva
credeam că pot alege să cresc salcie
pe țărmul cu laur
ori să zac
lut nemodelat
pe o margine de lume.

Azi nu mai știu ce sunt
femeie ori pasăre
ori poate câte puțin din amândouă,
cetatea din brațele tale
îmi este scut
și tăcere..

19-11-2014