ne este vremea de opriri pustie
zadarnic întrebăm seninul zării
ori fum suind din capătul țigării
când se așază vorba pe hârtie.

îngenunchez spre soare-n malul mării
jucându-mă cu valul ce mă știe,
o neclintită clipă-n amnistie,
răspunsul mut la ce am dat chemării.

e timpul șarpe-n fructa colosală
la cina tăinuită de-o mănânc,
în carnea ta secunda-i abisală.

mă țin în șaua minții de oblânc
să râd de-a gândurilor tânguială
și mă înalț cu lene spre adânc...