Drumurile caută un sens vieții,
nesfârșitul dă putere ființei
să nu se oprească.

Din unghiul vederii prea departe
se deschid porți prin care voi trece
spre orizonturi cu noduri dezlegate
din ochiul soarelui dimineața.

Așa cum aerul curge înserarea pe ape
trecând prin cearcănul amurgului,
mă voi alcătui din vorbele descântate
în trupul cu noaptea de fulgere.

Iubirea devenindu-mi fragilă...

Încerc să pun semne dimineții lichide,
desculț sar peste valuri de ploi
și-i dau ocol întunericului din lume
în altă lume să fiu.