fără folos caut răspunsuri între stâncile alb-negru
când un val incandescent mi-a smuls picioarele
din rădăcină
un freamăt surd mă împiedică să-ți folosesc ochii
drept cârje pentru corpul imobil de vise tăiate drept

să ne construim un fond prin diformitate
mai avem nevoie de stele căzătoare

de ce mai crezi că o să găsești ceva sub pământ...?
scoate încă vreo două kilograme de putreziciune
și ai grijă să îți cureți cimitirele de sub unghii
înainte de-a mă inunda cu nori lânoși de copil inocent

tremur...

tremur aici între două aripi de ceară
deși tot încerci să le arzi cu bricheta
s-au disparat în mii de iluzii și am devenit exact
urletul înjunghiat de care te-ai ferit


mă unduiesc printre cuvinte ca un șarpe cu mii de clopoței
sau nu-mi auzi tristețea cum cântă?



să nu-ndrăznești să-mi privești cerul în suflet
acum
haosul primordial m-ar durea
mai mult