sunt pribeagă în trupul meu
mă plimb de la inimă la ficat
de la gură la cuvânt
de la muză la disperare
merele se încalecă-n desăvârșire
în stomac nu sunt fluturi
sunt viermi ce speră
când zborul n-are loc
picioarele se înghesuie să tremure genunchii
în loc să ridice colbul la nori
e dureroasă plimbarea pe sârmă ghimpată
de la gura de vin la ficat
de la plămâni la aer
până-mi adun ființa
în zâmbetul tău
cu inima ta