Ale singurătății gînduri,
Și greutatea vieții,
Aduce-n cale gînduri negre
Din zorii dimineții.

Dar azi avem protagonist ,
Un amărît orfan ,
Ce-a încercat , dar n-a putut ,
Să facă rost d-un ban !

Cerșind în fiecare zi
Sătul, s-a săturat ,
Și-n minte iute îi veni
Ideea de-nsurat .

Și căută sărman băiat,
Și căută sărmanul
Că timpul trecu ne-ncetat
Și așa trecu și anul !

Făcînd avansuri unei doamne ,
Din clasa muncitoare ,
Lui iute foamea îi trecu ,
Deci burta nu-l mai doare ;

Găsindu-și vorbele cu greu,
Acesta îndrăznește
Și-un -te iubesc- pițigăiat
Încet el îi șoptește !

Dar auzind săraca doamnă
Ea a crezut ca-i pasă
Și fărără a se mai gîndi
Îl ia la ea acasă ;

Văzut orfanul îndestulat
Și la căldură-n casă ,
A luat din casă ce-a putut
Și pe domniță o lasă;

Un timp de cuget ea avu
Un cugetat nervos ,
Și-l definii pe individ :
Un mitocan politicos !