Căzută ca o pană din cerul plin de vele,
Ai străbătut prin soare , ca un miracol brusc,
Iar eu, senin și ager, un călăreț etrusc,
Cu aripi largi de pegas, m-am prins în dans de iele.

M-am îmbrăcat c-o plasă de ochi-gigant, brodată
Și m-am deschis pe iarbă sperând c-am să te prind,
Am zăvorât tot vântul și-am murmurat cu jind
O vrajă cu descântec, de la țigănci furată.

Mi-ai mângâiat retina privindu-mi prin fereastră,
Vicleană, pleoapa albă te-a răstignit în ochi,
O lacrimă timidă te-a tras în de deochi
Și gratii mari de gene te-au condamnat sihastră

Să-mi fii pentru vecie iubită și icoană,
Altare de poeme ți s-au deschis pe rând
Și jocuri fără seamăn ți-am croșetat râzând,
Iar tu mi-ai fost de-atuncea iubită, fiică, mamă.

Când vrei să ieși în lume, mă-nșeli și în poeme
Te-așezi victorioasă și călărind un vers
Te-arăți ca o zeiță și-apoi te-ntorci, travers,
Și te retragi sub pleoapa ce te-a pictat în steme.