tăcerea e o nemurire-n praznic
ce laudă o lebădă trăindă
ca foc priveliște de ape-aprindă
în văzul tău cel dulce și obraznic.

plutește-n ochii tăi neșovăindă
și-i pasărea al frumuseții paznic
iubind lumina-n întuneric groaznic
ce-n oameni se așază ca-n oglindă.

doar tu, femeie,-al meu morav al sorții,
în soarele divin îți speli găteala
suavă rază ia în noi proporții.

și dragă-mi ești de mai mă ia sminteala
înjur în mine aprig de toți morții
dar doare-n piept tenebrei cleveteala.