e taină-n rugăciune cât e-albastrul
din apele luminii de la soare;
cu umbre leneșe mai fac prinsoare
furiș de nor de-acoperă iar astrul.

din lacrimă pe-obraz îți curge sare,
din ochiul tău în amintiri sihastrul
mai plouă-n inimi uneori dezastrul
minciuna dacă între noi răsare.

ades privirea-n tine mi se-nfige
și duhul meu acolo-i ca-n oglinzi
dar frigul nemuririi tale frige.

când adevăruri de tăceri colinzi
în piept ai aer moale, să te strige
o flacără-n cuvinte să aprinzi.