Undeva, pe perete, pendulul a încetat să bată, cum viața-o făcea...
cling
cling
doar inima ta în cămașa cu dungi, peste cămașa nopții, în dungi (întocmite de rouă și praf)
să mai știe acum;
în șifonier doarme încă rochia de mireasă a
mamei
visează ceva?
doar inima mea în cămașa cu dungi, peste cămașa nopții,
de dungi negre, prelungi
să-mi fi spus odată, atunci, că pianul de la părinți îl vânduse, frustrant, pe nimic
așa cum și oamenii vând
n-o să te vând
promit, o să stau lângă tine să mă auzi cum respir
palmă peste palmă care vroia, inimă, să plece de ieri
de ce ai pleca?
de ce să nu vii? Furia (focului) bolborosește o vrajă oarecare
în ibric
alături, sticla de lapte; ieri se făcuse din ierburi și din nisip;
să mai stăm un pic în cămăși...

te întrebasem cum îți place
religia
muzica
cireșul, cu zăpadă pe el
cerul este un fel de îmbrăcăminte pentru oameni
ei se așază în cer
când le vine vremea
ori
când dorm și le țin îngerii chipul ca să vadă mai bine stelele

care vor veni;

probabil că sunt un copil
toată viața am fost
în
felul cum îmi țin picioarele unul peste celălalt, plină de lene
așa cum
ne
vine cămașa ta înspre mine

surogat

să pun un copac mic, cu boltă verde, în ea.