Ideile fierbinți pot deveni flăcări orbitoare
care nu se sting niciodată:
nici apa, nici bombele, nici pământul nu le pot stinge
de vreme ce spre nori tu poți urca cu ele
și acolo sus te vei simți cel mai fericit
că știi cu siguranță să le aprinzi pentru elevarea tuturor.
Inexistenței tu poți să-i vorbești
mustrând-o pentru densitatea ei invizibilă,
dar palpabilă doar pentru simțirile tale
traduse în limbajul umbrelor celorlalți
reflectate de oglinzile viitorului
care le conturează aura
materializându-le singularitatea
și luminiscențele interioare
capabile să-i vindece prezentul,
ori să-i remodeleze trecutul,
spre a ni-l proiecta direct în viitor.
Fiecare gândire are dreptul ei justificat sau stupid de a fi,
spre a umple imensitatea sătulă de goluri mute
dar avidă de concret zgomotos,
de născociri dinamice
care pot depăși viteza oricărui gând trepidant,
chiar și a gândurilor aparent statice,
deși se poate spune că iuțeala ei
era de la început o invenție a focului,
întrucât infinitul negru al universului
era mereu însetat de focuri, de lumini,
iar setea lui oarbă ți-a infuzat-o cu dărnicie ție,
ca o aparentă inutilitate
deși, ulterior, va fi mult necesară și perfect verosimilă,
tot mai mult fezabilă în 3D,
spre a îndestula închipuirile greu de închipuit,
toate rătăcind prin cotloanele reversibile ale infinitului
unde mai este loc destul pentru multiple elucubrații fantastice
ce pot face din orice sfârșit un început palpabil și util...
Laudă-te imaginație răscolitoare de imposibilități necesare
care încearcă să aducă universul la un numitor comun
ce-i va desconspira curând secretele -
pe cele de acum și pe cele viitoare.
Oricum, trebuie să amintim cu prudență toate acestea
repetându-le plini de curaj propriei noastre neputințe,
spre a-i reinvigora speranțele
însingurate de eșecurile amenințătoare
care trebuie transformate în ambiții înfloritoare,
căci despre magia lor putem vorbi la infinit,
nefiind vreodată îndiguite...
Toate curg prin spațiile șerpuitoare ale gândirii noastre
ocolind cimitirile de idei moarte,
până ajung la acea oază miraculoasă
care transformă în scântei lacrimile noastre
și ne preface în salve de artificii fiecare respirație,
până ce ne umple la refuz sufletele
cu o infinitate puternică de multiuni versuri divizibile
până ce ne fericesc fără să știm
și ne clonează ființa în alte infinități similare,
spre binele nostru
și al celor și mai fericiți ce vor veni.

GLEN ELLYN, 10 oct. 2018