e insuportabil cât de tânăr am fost,
prin locuri ce schimbau între ele
lucrurile iar și iar oxidate,
până li se dezvăluia sensul imaginar

e aproape o mângâiere că în spatele
sufletului chircit în căutarea somnului
se sting țipetele și durerea mută,
urmând moartea ca pe un ghid

totuși, în ciuda dorinței și speranței,
pe fundul apelor, în mijlocul pădurilor,
de-a lungul deșerturilor sincere
corpul mă abandonează lângă tine

mă îngrop în pământul nimănui
și încep mereu să trăiesc