O epavă se plimbă printre copaci
atât va mai rămâne din mine
oamenii trec
se grăbesc să moară
curajul lipsește și vântul stingher
ridică o fustă
întoarce o vorbă
toți mi-s-au îngrămădit în suflet
ca țurțurii
stau gata să-mă străpungă
picioarele frumoase se ridică precum scânteile
peripețiile unui mojic pe o plajă
întrerup bătăile
dedesubt se zvârcolesc angoasele

secundele trec iubito
ne traversează
singurătatea în care te-am îngropat
se revarsă ca o spumă și ne-nghite pe toți

timidele statui
arborează impasibilitate

piatră îmi curge prin vene
pe sub dunele deformate ale unui trecut
pe care l-am împărțit
și nu știm ce să facem cu resturile

totuși inventăm la tejghea bonuri și chitanțe
eu vreau să fiu Vissarion gruzinul
soarele din spatele dughenei acoperit de bătrâni
ne luminează calea spre care ne-am grăbit.