fiecare zi mă renaște așa cum se așează vrăbiile pe gard pun lacăt la poarta gândurilor amintiri însoresc zâmbete ca o rugăciune mai tânără cu un mâine care se face prezent
//sau cine mai știe ce o mai fi
până atunci te sărut mamă și-ți spun sărut mâna suntem atât de departe dar tu știi că ești mereu aproape în sufletul meu
ne este bine aici
dar nu ca atunci când ne întoarcem
acasă culorile sunt atât de vii și aerul atât de proaspăt
pământul se lasă călcat și șterge urmele noastre
ca norii suntem //
umblu desculță
picioarele mele au perne de aer
calc apăsat //
trenurile nu mai respectă orarul nici picioarele nu mai duc pe drumul știut
toate se întâmplă de parcă lumea se vrea de la început (Eva nu avea nicio rivală și Adam se plictisea numărându-și coastele)

de la un timp nu mă mai satur de somn și visele-mi se așează sub pernă numărând fulgii să văd dacă pot face măcar o aripă de înger să atingă lumea aceasta
și o pajiște în care să zburde mieii care nu vor deveni niciodată oi

nu pot învinge timpul dar mă pot bucura de el