cântecul acesta
pe care îl murmur
câteodată
îmi aminteşte de zilele
cu miros de şofran
când paşii ne răsunau
cadențat
printre dunele
cu spinări alungite
mergeam în tăcere
spre orizont
pe marginea prăpastiilor
nevăzute
ne opream să bem apă dulce
din fântânile otrăvite
de călăreții nisipurilor
oare cât mai avem
întrebam
până la marea cu valuri
purpurii
doar ecoul ne răspundea
în timp ce scorpionii
cu cleşti de onyx
ieșeau înfometați
de sub pietre