lanţuri şi sfori visez de multă vreme
foarfecele firii le plasează mereu
cât mai departe de ochi
ele se apropie periculos de cuvinte
şi strig
strig pentru că gândurile
devin închisori iluzorii

pierd metaforele una câte una
prin sita deasă a cotidianului
şi scrisul
trece pe alt rând
pe acel rând al lipsei de visare

coşmarurile cresc pui de foc şi ard
filele trecutului
mă aruncă într-un prezent urât
văd colţii de fier ai clipelor
fug de tot şi de toate şi mă ascund
într-o creangă de brad uriaşă
aştept împodobirea ei
cu globul albastru la început
apoi tot spre auriu alerg
cu braţul drept întins
căutându-L

îmbrăţişez Crăciunurile copilăriei
şi-l caut pe cel de azi
fără colinde false
fără bubuituri
credinţa nu bubuie
nu răneşte
nu te aleargă înnebunit
să închizi ferestrele în căutarea
liniştii

o colindă trece pe strada veche
strada copilăriei
în căutarea zăpezilor luminate
de cuvântul dintâi

aprind o candelă
în aşteptare

Anne Marie Bejliu, 20 decembrie 2019