Când m-am născut,
mama a plâns păsări mov,
mi-a sărutat ochii
până m-a lăsat fără ei;

tata era mândru de mine şi cu mine,
mă alerga portocaliu prin cimitire,
atât de mult îi plăcea să fugim împreună
încât, odată, într-o toamnă mahmură,
mi-a sărutat talpa
până am rămas fără ea.

De multe ori,
cu surorile am zburat împrăştiat,
după ce mi-am smuls penele din umeri,
iar iubita mi-a muşcat inima
ca pe o pară gânditoare.

Şi apoi, într-un târziu,
ne-am adunat toţi la cină,
era o seară când teii îşi tăiau moţul
sau poate zăpada se spăla de cer,
nu mai ştiu,

dar sigur e că,
şontâc-şontâc, m-am întins pe masă
şi am strigat copilăreşte:
haideţi să ieşim la vânătoare!

Şi ca făcut,
au început cu toţii să râdă
un râs electric şi fierbinte şi galben,
am râs şi eu cu ei,
am râs până ne-am răsturnat cu tot cu casă,
şi cu tot cu noi.