Cel care sunt m-am ascuns în trup,
caut în fiecare zi o trăire
în care femeia de ploaie să-mi rodească.

Sâmburele vieții
urcă prin sânge în arterele timpului,

nu-l oprește niciun nod,
nu-l abate de la drumul dat,
în rotația în care se înscrie.

Lumina intră în miezul cuvintelor
și capătă față de icoană cu har
la care oamenii se închină.

Cel care sunt, nu voi mai fi
și nici măcar nu mă tem,
mă scutur de toate păcatele.

Încap în absența prezentă
cu toate sursele de înnoire
ce nu se vor epuiza.