nisipul era
unica noastră lege
pustiul viu
casa mişcătoare în care
la un moment dat am cedat
ÅŸi ne-am pus sufletul
în rând cu cămaşa subţire
prin care îşi împrăştia vântul
nevrozele... căutarea

nisipul nostru era focul
ploaia uscată din lăuntrul făpturii
subit făcându-se mult prea neiertătoare
ca să mai încapă în vreo lume

oseminte prigoană şi pulbere
această orbire survenită drept soluţie precară
la înfruntarea nimicului

sub vremea pârjolului
boi albi îşi treceau resemnarea
în dosul uriaşelor cărnuri
încă zvâcnea un rest dintr-o inimă


oameni mergeau
împresuraţi de săgeţi şi de ziduri
nu era al lor a se face
iubiţi de Dumnezeu.