Deschis e cerul către steaua nordului
de gândul coborâtor la sud.
Captiv în peșterile din câmpie,
din care ființe albe, milenare,
ies în căutarea ființelor naive
care au răsărit din transhumanță.

Căi în lumina ei călăuzitoare
sădesc sufletele haosului necuprins.
Se încălzește permafrostul
din zbaterea asta naturală.
Se naște o nouă ființă făt.
Un soi care va fi colecționat
scump de ființele albe.

Cel mai frumos soi dintre acestea
se găsește în câmpiile virgine,
un fel de incinte plate.
Steaua nordului și-a lăsat acolo
razele-i mari să se odihnească,
chiar în cele mai însorite zile.
Bucuroase sunt ființele făt
de dragostea acelei lumini călăuzitoare.
Fericit e cel care stă adormit
în imensul vegetal al câmpurilor.