Eu te aÅŸtept ÅŸi-acum sub felinarul stins
Cât de străină-mi este iarna fără tine!
Şi mi-amintesc doar umbra ta cu părul nins
Şi timpul dispărând opac printre ruine

Îţi desenam conturul într-un alb decor
Absenţa ta-ngheţa prin geruri ucigaşe
Åži te-nveleam cu zborul ultimului nor,
Cu fumul care se-nălţa de prin oraşe

Şi te pierdeam acut în frigul dintre zări
Iar rănile-mi creşteau sub lovituri de hamuri
Dar te iertam bătând la porţi de depărtări
Cu bulgări de-orizont, cu mugurii din ramuri

Acum te iert din nou, rememorând tăceri
Când ne lăsăm ninsorii şi patimilor pradă
Dar port pe trup stigmatul păcatului de ieri
Şi tropotul de cai cu aripi de zăpadă

Când norii violeţi din ochii dispar,
Un zgomot ancestral prin noapte mai străbate
Doi oameni de zăpadă aprind un felinar,
Și un amurg în noi, şi focuri în cetate

Iubirile apun pe margini de gheţar
Și mi-e definitivă iarna fără tine
Şi–aş vrea să ningă cosmic, tiranic şi polar,
Când te aduc ofrandă, zăpezii asasine!