Copile drag, de ce tot crești?...n-ai vrea să te oprești!?
Că nu-i plăcut s-ajungi adult și-apoi să-mbătrânești!
C-aș da orice să fiu ca tine... pe tine nu te-aș da,
Că în priviri mereu ne porți, pe mine și pe mama ta.

Nu vreau ca mersul lumii să vrei să îl pricepi,
C-ar însemna din inocență să-ți pierzi și nu e drept!
Să-nveți să minți și să urăști și tot cei rău să furi,
Nu vreau să crești, rămâi așa...acum, aș vrea să-mi juri!

Te-nvăț de bine chiar de știu că binele-i un mit,
Când rău e bun și bun e rău și totul e avid!
Și plângi și nu-nțelegi de ce, prietenii se ceartă,
Când tu-ți smulgi inima din piept și le-o oferi pe toată!

Mă uit și-mi pari nemuritor tu, pui de om...curat,
Nu pot să cred că n-ai un ban și tot ești mai bogat.
Și îți permiți să sfidezi timpul și timpul nu e drept
Te rog, rămâi așa cum ești, că nu vreau să te pierd...


Rămâi așa și ne învață, că am uitat cum să trăim,
Și-am eșuat Magna cum laude... oameni să fim!