octombrie la mare
lumina neoanelor îți scălda fața
trecând ca un curent slab
din frigul sticlos prin mâinile reci
în inima mea deja obosită
făcând gara să pară un vis
și îngerul alb cuibărit în piept mi-a zâmbit
(îngerul negru stătea la pândă
între faldurile moi ale creierului)

jocul începea calm
zile ploioase lăsau
o spuză de melancolie
peste inimi și fețe
(îngerul negru deja neliniștit
îngerul alb stăpân pe sine)

apoi
eu am început să-mi număr ezitările
tu ai încetat să cauți răspunsuri
și muzica s-a oprit chiar când
începea să ne placă

dragostea e doar o sticlă de whisky
odată ce ai golit-o
capul îți vâjâie și durerea te trezește
apoi vezi totul limpede și
dezamăgitor de real
ai zis privind prin ochi
direct la îngerul negru

și odată cu toamna
pasăre sătulă de frig
ai zburat spre alt soare...