pașii tăi sărută alei
când se prăbușesc ca o ploaie de toamnă
pe drumul care te duce mereu la mine

închide-te până la ultimul nasture
dacă îți dau impresia că te dezbrac din priviri
corpul tău e doar puntea dintre om și necunoscut
pare un blestem fericit să te vreau la nesfârșit
și să nu-mi placă să dezleg farmece

într-o zi mă vei ierta că nu ți-am scris până acum
m-am așezat cât să îmi trag sufletul
în cea mai curată cameră
și n-am găsit cu ce să mă murdăresc de dor
un poem stă sacrificat pe altarul unei piramide aztece
iar când te scarpin pe spate îl rostogolesc pe trepte
până se scufundă adânc în liniștea ta

scoți salvare din poșetă și mă lași să o țin puțin
cât să mă prind singur cum pot proteja
pe cineva mai puternic decât mă știu pe mine
îți pătrund prin esență când îți spun te iubesc
de parcă m-am teleportat în fața unui totem antic
care m-a posedat să resuscitez vraciul

secretul e să răsufli ușurată și să mă derulezi
ca pe un morman de frunze sinucigașe
înapoi în pomul vieții
să devin fructul pe care doar tu știi să îl culegi
și să-l muști când te uiți la seinfeld

ia ceva gros pe tine dacă mai ieși la plimbare
și consideră-mă pe undeva prin preajmă
uite-mă într-un buzunar interior
mă porți prin gânduri constant
ca ceva ce ai pierdut demult