Freamătă ușor pădurea
Sub sunet grăbit de pași,
Toamna-mi dăruie tăcerea,
Dintre brazii ei trufași.

Un mic izvor din depărtări
Clădește vaduri din alei,
Susurând spre patru zări
Cu calmul frunzelor de tei.

Mii de păsări concertează
La margine de desiș,
Când soarele scânteiază
Din tufele de zmeuriș.

Un poet cu lira-i strâmbă
Mă chinuie-n suflet de zor,
Chiar și brazii mi se strâmbă,
Nici la mers nu prea am spor.

Dulci cuvinte-n timp uitate,
Mă asaltează-ntr-un cor,
Să le spun în viață toate,
Căci în alta… poate zbor.

Dar spunându-le acuma,
Vai, câți îmi spun că greșesc!
Am o viață, numai una
Și-n iubire o trăiesc.

Freamătă ușor pădurea,
Uscate crengi sub pași zdrobesc,
De ce, Doamne, n-am puterea
Ca firul vieții să-l lungesc?

Efemeritatea vieții,
În scene ni se arată,
Din răcoarea dimineții,
Sorbim iluzia toată.

Doar un adevăr există,
Spre eternitate mergi,
Fii om bun, cu calm, rezistă,
Doar iubind viața s-o treci!