începeam și azi cu aceeași oboseală
aceeași teamă estompa contururile
trecerile noastre spre un capăt cu sens al zilei
plânsul era la fel de sugrumat nu știu
dacă ne rușinam dacă ne încăpățânam
să intrăm... să rămânem într-o imagine:
„eroii fără de riduri”, „micii zei”, „invincibilii”?

încet încet ne pierdeam
abilitățile de actori
o pală intempestivă și rolul nostru...

am zis că e bine
la fel ca altădată
că totul era cel mai probabil
o deraiere ușoară o „variație”

se lăsa amiaza se bătea de noapte
n-ai fi știut să-mi răspunzi dacă te-aș fi întrebat
care era punctul acela de unde continuaseși
n-aș fi știut să-ți răspund dacă m-ai fi întrebat...

poate vrusesem cu orice preț să fim originali... alții
fără prea mult pe gânduri să stăm... o luasem de la zero...?!

de undeva se cernea o tristețe vanilată
prelungi umbre tainice dezveleau timpul
și fețele noastre palide s-au oprit din tăcere:

ni s-a făcut dor!

dintr-un instinct am apăsat butonul acela
pe care-l acopereau praful nimicul fricile

ne-am trezit
de noi amintindu-ne