din diverse motive
am început să urăsc până la definiție iubirea
cu amintirea ta pe șale,
fără a mai conta
de mai ești tot pe atât de frumoasă

șterge-ți ochii de cerneală,
cu ea am scris o despărțire,

bând absintul tristeții
olimpul iubirii se leapădă de zei,
ascult muzica tăcerii de amândoi într-o ureche
murind într-o moarte imaginară
azi sunt tolerabil de indiferent
la rămășițele umbrei tale,
ieri e o praștie
din care nu arunc piatra iubirii spre viitor

se apropie secera primăverii
în lanul de zăpadă
zic,
întru o minimă noțiune de vreme

dumnezeul meu e ateu,
nu mai crede în mine,
perdele trase ale tainei în aplauzele mirării
cortină ce cade peste scena cu un singur actor

urăsc iubirea
ca într-un teatru al unei nimfe retardate
în refluxul luminii joc un rol de întuneric
a mă venera dracu
parcă mi-e milă de Dumnezeu,
mi-e jale să las testament de ură,
așa că aprind flăcăruie de dor
să mă doară-n mormânt de iubire

scena vieții mele n-are prieteni
să-mi dușmănească singurătatea