Viețile noastre sunt drumuri pe care alegem să le urmăm.
Nu le cunoaștem orizonturile, când le terminăm, nu știm ce am ales.
Tot ce facem ne-am imaginat păstrând indicațiile,
Să pășim cu siguranță împreună în orizonturi care scriu pentru noi.

Ziua ne dezvăluie infinitul, pe care încercăm să-l atingem.
Construind ziduri pentru noi înșine, începem să credem că suntem de neînvins.
Melci care duc înapoi regatele în care sunt incluși.
Mai mult, ei susțin că drumul este un argument pentru a fi proprietar pe acel orizont.

Noaptea ascunde cărarea și drumul pe care le leagă de alte poteci.
Uneori, trebuie să alergi nepăsător sub stele și nori.
Prăpastie, peșteri oarbe, ape reci, asfalt negru și târâtor
Spectacole de nicăieri când fugi, când te arunci, când te visezi...
Urmând acele cărări, ajungi în alt loc pentru că este doar al tău.

De pretutindeni vin roți care macină cerul și pământul.
Țes, aruncă și uită imaginația ca oglinzile...

Cine se uită la tine când te uiți adânc în ele?