Suntem
fără să vrem
sau poate voit

penele de argint
ale unei memorii fără de trup

oase fumegând
în afara eclipsei solare

oasele arse
ale unor versuri nescrise
atunci când totul
se aruncă feliat
în realitate
uitând mereu
trecutul

și atunci,

memoria ce mai poate fi?

acel suflu de platină în care
lingurițele de argint
ale încercărilor trecute
prezente și viitoare
se mișcă
se agită pronunțând
interpretând
livretele unor operete
fără sunete

totul e o mimică perpetuă
a unor brațe imaginare la capătul cărora
nu mai există degete

există arme ciudate
ale unor minți îmbolnăvite de
puterea falsă
trecătoare
a ticăloșiei
umane

Suntem
fără să vrem
sau poate
voit

așchii ale unor cruci
venite din trecut
pe apele muțeniei
pe vârfurile armelor
pe tălpile unor soldați care
nu au știut aproape niciodată
că sunt carne de tun
în fața unei vieți care
nu le mai aparține demult

Anne Marie Bejliu, 17 aprilie 2022