întâi s-a privit. era gol. coajă de ou.
sunt uşor ca fulgul nenins...
şi-a deschis un ochi. în urechi năvăli un vuiet imens.
l-a închis repede, de frică, pupila-i să nu-i fie
ţinta nevinovaţilor ucişi peste o clipă.

l-a genit pe al doilea. pupila se umplu de frunzele
răscolite de mersul grăbit încolo şi-ncoace.
murmur de gânduri: pământul e un muşuroi răvăşit.
l-a închis. orb, surdomut? ce-i cu mine?
de bine de rău încă exist. demult gândeam
la liniştita plecare dintr-o lume mai bună
şi cum e lumea de azi? vermină nebună devoratoare
lacomă a pământului mumă.

sunt trecător. mă lepăd de toţi şi de toate,
mai vreau o stare de bine măcar pentru o clipă.
vizualizez mapamondul. în universul fără de margini
e punctul de centru în care şi eu sunt captiv
pentru totdeauna şi-oriunde şi, dacă-i pe-aşa,
atunci copilul adormit în mine, trezit, să se joace.

în cămăşuţa lungă, desculţ, o rup la fugă
sărind peste paralele şi meridiane, bătându-mă
cu pălmiţa la fund chiuind: di căluţule, di,
până când voi nimeri într-un cap aiurit de poet...
hai, di căluţule, di...